Skip to content

Tulburarea de personalitate Borderline

April 14, 2013

borderline 

Persoanele care suferă de această tulburare de personalitate au relații interpersonale foarte intense și schimbătoare. Așa cum imaginea lor despre sine este foarte labilă, așa este și imaginea lor despre alte persoane. Aceste schimbări se caracterizează prin trecerea de la o extremă la cealaltă. De exemplu pot spune într-un anumit moment despre cineva că este o ființă minunată, apoi peste o perioadă foarte scurtă de timp să aibă o părere diametral opusă. Această schimbare bruscă și radicală vine tocmai din așteptările lui eronate că va fi respins.

Nevoia lui de a fi tutelat de cineva în permanență îl face pe individul cu tulburare de personalitate borderline să fie de multe ori draguț, atent și săritor cu alții, tocmai pentru că se așteaptă că în felul acesta îi va determina pe alții să îi fie alături pentru a-i satisface necesitățile.

Așa cum spuneam mai sus, schimbările acestea radicale se resimt și la nivelul imaginii de sine pe care o are. De aceea, vor exista frecvente schimbări ale valorilor personale, ale locului de muncă, ale partenerului/partenerei, va renunța brusc la studii sau se va orienta către alt domeniu.

   Dacă persoana iubită este văzută ca fiind neglijentă cu nevoile borderline-ului, acesta poate manifesta iritabilitate. Atunci el va percepe aceasta ca fiind o dorință de separare din partea celuilalt și va recurgede multe ori la automutilare(tăieturi, arsuri sau alte răni). Amenințările cu suicidul sunt frecvente la persoanele cu tulburarea de personalitate borderline.

În absența unei relații în viață(lipsa partenerului/partenerei sau lipsa părinților), borderline-ul se simte fără suport și va dezvolta un sentiment de vid interior.

   Își manifestă impulsivitatea în planuri care pot fi autoprejudiciante: pot face abuzuri de substanțe, jocuri de noroc, conduce periculos, mânca compulsiv etc).

De regulă, această tulburare apare "la pachet" cu alte tulburări. Statisticile arată că această tulburare de personalitate este prezentă predominant la persoanele de sex feminin, în aproximativ 75% din cazuri. S-a constatat că există și o predispoziție genetică în apariția tulburării de personalitate borderline dar aceasta nefiind singura cauză a apariției.

   Unele din elementele tulburării de personalitate borderline sunt întâlnite și la alte tulburări de personalitate, diferența constând în scopul cu care sunt investite și modul de a reacționa.

De exemplu căutarea atenției și modificarea rapidă a emoțiilor cât și comportamentele manipulative fac parte atât din tulburarea de personalitate borderline cât și din tulburarea de personalitate histrionică, însă, tulburarea borderline se diferențiază prin comportamente autodistructive, ruperea bruscă a relațiilor interpersonale și sentimentul de singurătate, de gol interior.

Frica de abandon este prezentă în tulburarea de personalitate borderline cât și în tulburarea de personalitate dependentă, aici diferența va fi în reacția la abandon. Borederline-ul va reacționa la abandon cu furie și va simți golul interior, vidul emoțional pe când personalitatea dependentă va reacționa prin creșterea supunerii față de celălalt pentru a nu fi abandonat, iar în cazul în care abandonul s-a produs, își va căuta imediat o altă relație în care să se ancoreze.

Un alt element comun cu o altă tulburare de personalitate este comportamentul manipulativ, ce este prezent la borderline cât și la tulburarea antisocială, acesta fiind manipulativ pentru a obține profit material, în schimb la borderline acest comportament este pentru a obține atenția persoanei de la care el dorește suport.

Principalele elemente caracteristice acestei tulburări ar fi:

– eforturi intense de a evita abandonul chiar dacă acest abandon este doar imaginar

– relații interpesonale instabile, întrerupte brusc

– imaginea de sine este instabilă, sentiment de vid interior

– comportament automutilant și frecvente amenințări cu suicid

– manifestări frecvente de furie, dificultate în a stăpâni această furie

– instabilitate afectivă.

From → Postari generale

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: